O mașină în care se aflau trei adulți și doi copii s-a răsturnat astăzi, 14 aprilie, pe drumul comunal 61, la ieșire din localitatea Siliștea, spre Cernavodă. Două persoane au rămas încarcerate și au avut nevoie de ajutorul salvatorilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a intervenit cu o descarcerare, două echipaje SMURD B2, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și un echipaj TIM C. De asemenea, la fața locului a intervenit și o ambulanță SAJ B2
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, din accident au rezultat cinci victime conștiente: trei adulți și doi copii. Este vorba despre doi bărbați de 37 respectiv 47 de ani, care au fost descarcerați, unul dintre ei suferind un traumatism abdominal, iar cel de-al doilea neprezentând marcă traumatică, o femeie de 29 de ani care, de asemenea, a fost descarcerată și prezintă traumatism la membrul inferior și trumatism cranio-cerebral și doi copii de 8, respectiv 14 ani, ambii cu trumatism cranio-cerebral.
Toate cele cinci victime au fost transportate la Spitalul Județean Constanța unde vor primi îngrijiri medicale de specialitate.
Foto: ISU Dobrogea