Nimic nu anunța tragediile care urmau să aibă loc miercuri pe șosele din județul Constanța.
La puțin timp după ora 8 a dimineții un apel la 112 a anunțat producerea unui accident pe DN 38, între localitățile Movilița și Topraisar. Imediat, la fața locului au fost deplasate resurse pentru a acorda ajutor persoanelor rănite.
Potrivit oamenilor legii, polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat, de 61 de ani, și un anasamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 54 de ani, care circulau din sensuri opuse. În urma accidentului rutier, bărbatul de 61 de ani a decedat. Bărbatul de 54 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, s-a mai arătat în comunicatul Poliției Române.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 15, alarma s-a dat din nou, de data aceasta după producerea unui alt accident pe strada Năvodari din comuna Lumina, în care au fost implicate două autoturisme și un tir.
Și în acest caz, după primele cercetări polițiștii constănțeni au stabilit că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 54 de ani, respectiv 35 de ani, și un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 40 de ani. În urma accidentului rutier au decedat o femeie, de 37 de ani, și un bărbat, de 54 de ani, ambii pasageri într-unul din autoturisme. Alte două persoane au fost ușor rănite. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Si în acest caz, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând ca ulterior să se stabilească cu exactitate condițiile producerii accidentului.
La câteva ore distanță s-a aflat că cele două persoane care și-au pierdut viața în accidentul de la ieșire din localitatea Lumina erau angajați ai RAJA SA, iar mașina implicată în accident aparținea regie de distribuție a apei.
Sursă foto: Ziua de Constanța