Accident de muncă la Rafinăria Petromidia! Un bărbat a murit după ce a căzut într-un rezervor cu azot

Accident de muncă la Rafinăria Petromidia! Un bărbat a murit după ce a căzut într-un rezervor cu azot
Redacția | 13 mai 2023 | eveniment

Accident cumplit de muncă la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat de aproximativ 55 de ani a murit, iar o femeie a ajuns la spital după ce au căzut într-un rezervor cu azot.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost alertați prin apel la numărul unic de urgență 112 și au intervenit cu un echipaj SMURD B, un echipaj SMURD C, un echipaj SAJ, elicopterul SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj CBRN, cu un total de 24 de pompieri.

Cele două persoane au fost extrase din bazin în stare de inconștiență, ambele în stop cardio respirator. Cadrele medicale ajunse la fața locului au început de îndată manevrele de resuscitare. Acestea au dat rezultat pentru femeie, care a fost transportată la spital de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, încă în stare de inconștiență.

Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.

Oficial de la IPJ Constanța:

La data de 13 mai, în jurul orei 17.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, la o rafinărie din orașul Năvodari, s-ar fi produs un accident de muncă.

Din primele informații rezultă că doi angajați ar fi căzut într-un rezervor de azot.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.

Oficial de la ISU Dobrogea

În această după-amiază, în jurul orei 17.00 am fost solicitați prin apel la numărul unic de urgență 112 să intervenim la Rafinăria Petromidia, acolo unde două persoane erau căzute într-un bazin. La fața locului au fost alertate mai multe forțe din cadrul Inspectoratului: două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj CBRN, o autospecială de transport victime multiple, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor, de asemenea, elicopterul SMURD și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, cu un total de aproximativ 30 de salvatori.

Persoanele au fost extrase din bazin, este vorba despre un bărbat și o femeie, inconștiente. S-a aplicat protocolul de resuscitare la fața locului. Din fericire, femeia a ieșit din stop și a fost transportată la Spitalul Județean Constanța cu echipajul de terapie intensivă mobilă din cadrul Inspectoratului. Din nefericire, însă, bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost declarat decedat la fața locului, acesta nerăspunzând protocolului de resuscitare.

Foto: aktual24.ro

MCM Brand Factory - Promoveaza-ti afacerea!