(FOTO) Doi copii și un adult au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit la ieșirea din Tuzla

(FOTO) Doi copii și un adult au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit la ieșirea din Tuzla
Redacția | 16 iunie 2023 | eveniment

Doi copii și un adult au ajuns la spital în urma unui accident ce a avut loc vineri, 16 iunie, la ieșirea din Tuzla, spre Costinești.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a alertat prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că două mașini s-au ciocnit, iar în impactului au rezultat cinci victime, între care una încarcerată.

La fața locului a intervenit o autospecială de stingere, autospeciala de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD B2, două echipaje SAJ C2 și un echipaj SAJ B2.

Trei persoane (doi copii și un adult) au fost transportate la spital. Persoana încarcerată a fost extrasă și transportată la spital.

„La accident au fost găsite cinci victime. Un pacient cu traumatism de coloană vertebrală și traumatism de bazin, doi pacienți cu traumatism cranian, un pacient cu traumatism la membrul inferior și unul cu traumatism la membrul superior. Toți cei cinci transportați la spital pentru investigații suplimentare”, au transmis reprezentanții SAJ Constanța.

Foto: ISU Dobrogea

square GALERIE FOTO square
galerie foto
galerie foto
galerie foto
MCM Brand Factory - Promoveaza-ti afacerea!