La data de 22 iunie, în jurul orei 22.35, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Plopilor din comuna Cobadin, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
*
La data de 22 iunie, în jurul orei 18.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, s-a produs un accident de circulație.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 61 de ani, ar fi condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu, și ar fi acroșat un autovehicul parcat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: opiniatimisoarei.ro