Tragedie în localitatea Culmea din județul Constanța. Un bărbat în vârstă de 46 de ani a murit miercuri, 26 iulie, după ce și-a dat foc. Cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, fiind declarat decesul.
Oficial de la IPJ Constanța
La data de 26 iulie, în jurul 14.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 46 de ani, din satul Culmea, s-ar fi încuiat în locuință și s-ar fi autoincendiat.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
La locul faptei s-au deplasat pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, precum și echipajul unei ambulanțe.
După lichidarea incendiului, personalul medical a constatat decesul bărbatului.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Foto: tv6.md