CSM Constanța speră până în ultima clipă la calificarea în finala play-off-ului pentru locurile 5-6 în Divizia A1 la volei masculin.
Formația pregătită de Răzvan Parpală vrea să producă surpriza și să își ia revanșa în fața Rapidului după rezultatul din prima manșă, pentru a tranșa în favoarea sa soarta calificării.
În tur, în București, „feroviarii“ au câștigat cu scorul de 3-1 la seturi și pornesc cu prima șansă și în partida din această seară, din faza semifinalelor. Confruntarea este programată să aibă loc în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu începere de la ora 20. În istoria confruntărilor dintre cele două echipe, Rapidul s-a impus de fiecare dată, pierzând un singur set în fața elevilor lui Răzvan Parpală.
În cazul unui nou eșec, constănțenii vor evolua în finala pentru locurile 7-8 cu învinsa din confruntarea dintre Zalău și Știința Baia Mare.